Concurs Pavilion Dumbrava Vlăsiei
- Locație: Jud. Ilfov, Com. Balotești, Dumbrava Vlăsiei
- Suprafață: 144.00 mp
- An: 2022
- Beneficiar: Dumbrava Vlăsiei
- Arhitectură: Arh. Izabela Tudorache
- Rezistență: Ing. Andrei Badiu
- Instalații: Ing. Mihai Terzi
- Analiză energetică: Arh. Mădălina Ponea
Primul gând care mi-a venit în minte când am văzut terenul a fost “There’s no need to imagine, THIS is Dumbrava Vlăsiei”. Și așa a început totul.
Dumbrava Vlăsiei este despre multe, dar în linii mari, despre oameni diferiți care locuiesc diferit dar care trăiesc împreună. Indiferent că se află aici sau doi kilometri mai încolo, sau 20, ceea ce contează este locul și comunitatea, nu pavilionul. Mi-am dorit ca oamenii care trec podul spre Dumbravă, indiferent că sunt vizitatori, viitori sau actuali locuitori, să zică, așa cum am zis și eu la rândul meu, “Ce loc mișto”, nu “Ce clădire mișto”, pentru că atunci am fi pus contextul pe loc secundar și nu acesta este scopul proiectului.
Cumva, însă, nici pavilionul nu este secundar, pentru că el de fapt iese în evidență tocmai prin contextul în care este amplasat. Se ajută așadar unul pe altul, și astfel clădirea și contextul fac un corp comun. Cam așa cum se întâmplă și cu oamenii și comunitățile în care trăiesc. Se formează una pe alta, se dezvoltă împreună, iar cu puțină muncă și inițiativă, se pun în valoare reciproc, cum este de altfel cazul în Dumbrava Vlăsiei.
“Reflect” este atât despre a oglindi ceea ce se alfă în jur, cât și despre reflexia interioară a comunității, privind înapoi în sine, sugerând astfel o integrare naturală.
Pornind cu această idee, restul a venit de la sine. Totul are un sens și un scop, nimic nu a fost făcut la întâmplare.
Spațiul comun interior permite deschideri generoase pe trei laturi, iar faptul că am poziționat clădirea foarte aproape de sol face ca atmosfera interioară să devină una și aceeași cu cea exterioară.
Cu ajutorul întregii echipe am dezbătut idei, am încercat variante și în final am pus totul cap la cap astfel încât să realizăm cea mai bună propunere, din punctul nostru de vedere.
Legendă și suprafețe:
- Terasă neacoperită – 47.19 mp
- Sală multifuncțională – 85.70 mp
- Cămară – 4.20 mp
- Hol – 5.76 mp
- Depozitare deșeuri – 4.20 mp
- Terasă secundară – 5.23 mp
- Grup sanitar – 3.67 mp
- Grup sanitar – 2.39 mp
- Grup sanitar – 2.39 mp
- Depozitare – 8.78 mp
- Cameră tehnică – 6.39 mp
- Terasă secundară – 10.79 mp
Suprafață utilă totală = 123.48 mp
Suprafață construită totală = 144.00 mp