Casa cu grădină înăuntru

  • Locație: Jud. Constanța, Loc. Olimp
  • Suprafață: 336.66 mp
  • An: 2020
  • Beneficiar: Dobrescu Sorin și Dobrescu Maria
  • Arhitectură: Arh. Izabela Tudorache

În mijlocul unui context natural superb, înconjurată de apă, podisuri și o vegetație de stepa, locuința îndrăznește să iasă în evidență prin volumetrie dar și printr-o combinație de culori și texturi diferite. Volumul principal este caracterizat printr-un alb simplu, străpuns apoi de betonul aparent din zona intrării și de finisajul de oțel corten care, datorită greutății texturii este utilizat pe volumul cel mai jos, sugerând stabilitate și bază pentru restul clădirii. Toate acestea sunt unificate prin accentele din lemn deschis care potolesc întregul ansamblu și oferă căldură atât mediului exterior cât și celui interior. La nivel de spații interioare, acestea s-au dorit a fi deschise, vaste și luminoase, cadrul principal al locuinței fiind de fapt o compoziție de elemente: livingul adâncit cu vedere către o gradină interioară străpunsă de o scară subtilă, tot spațiul fiind îmbrățișat de un vitraj generos. Grădina interioară și elementele scării ajută la filtrarea luminii din Sud, creând astfel un spațiu luminos dar în același timp răcoros.

Legendă și suprafețe:

Parter
1. Terasă acces – 6.09 mp
2. Vestibul – 9.33 mp
3. Living room – 71.33 mp
4. Casa scării / spațiu verde – 12.50 mp
5. Bucătărie + Dining – 22.12 mp
6. Dormitor – 16.97 mp
7. Dressing – 8.70 mp
8. Baie – 8.31 mp
9. Hol – 4.82 mp
10. Baie – 4.80 mp
11. Cameră tehnică – 9.89 mp
12. Terasă loisir – 57.07 mp

Etaj
13. Hol – 18.03 mp
14. Dormitor – 20.94 mp
15. Dressing – 8.25 mp
16. Baie – 11.66 mp
17. Dormitor – 22.04 mp
18. Dressing – 8.33 mp
19. Baie – 11.75 mp
20. Terasă – 63.69 mp

Suprafață utilă totală = 269.59 mp
Suprafață construită totală = 336.66 mp