Au mai rămas puține terenuri în București care nu găzduiesc deja un imobil construit. De cele mai multe ori încercăm să păstrăm existentul, să îl readucem la viață prin consolidare, reconversie, extindere, restaurare și așa mai departe. Dar sunt situații când niciuna din variante nu este posibilă, iar dacă zona permite iar imobilul existent nu are valoare arhitecturală, demolarea vechiului și construirea noului este singura opțiune pentru ca oamenii să poată locui așa cum își doresc.

Fiind situată într-o zonă unde acest tip de situație este des întâlnit, și cum de altfel s-a întâmplat și în cazul de față, prin locuința familiei Stanciu am dorit să atragem atenția și să aducem aminte de locuințele vechi care au dispărut în acest fel. În acest sens am propus o suprapunere de volume din care cele doua unități parter de la bază reprezintă locuințele vechi din cărămidă, chirpici sau lăsate nefinisate, iar volumul alb P+1 reprezintă noul care se formează din/peste vechi.

Inserțiile metalice au și ele rostul lor, o dată din punct de vedere practic (pentru a acoperi calcanul existent și pentru a închide accesul pe terasă), dar și pentru a duce cu gândul la inserțiile structurale metalice folosite în consolidări. La fel și utilizarea tâmplăriei de culoarea lemnului are o data rostul de a echilibra finisajele și de a oferi o imagine calmă și liniștită, dar în același timp preia ideea tâmplăriei vechi din lemn.

În acest fel am realizat o unitate estetică ce amintește de ce a fost cândva.